

I. Forme empirice (exemple)
- Depistarea falsurilor în scris: "Lex Cornelia de falsis" în Roma antică; novelele lui Justinian 49 şi 73 din anul 539.
- Amprentele digitale: judecătorul roman Quintilianus a utilizat o amprentă însângerată pentru a achita un fiu acuzat de omorârea tatălui său; semnarea prin punere de deget a contractelor în timpul dinastinei T'ang China sec.8, şi a documentelor oficiale în Persia sec.14.
- Recunoaşterea recidiviştilor după semnalmente: Londra sec.18 , Vidoq, şeful poliţiei judiciare sub Napoleon I.
II. Începuturile şi dezvoltarea criminalisticii
Ca ştiinţă autonomă criminalistica s-a format la sfârşitul sec. 19. Întârzierea se explică nu numai prin nivelul scăzut de dezvoltare al ştiinţelor naturii, dar şi prin neîncrederea şi lipsa de interes a juriştilor pentru aportul ştiinţelor în materie de probaţiune.
Începuturile criminalisticii sunt strâns legate de medicina legală şi se dezvoltă în locurile cu cea mai mare criminalitate (Paris 1795, Viena 1804). Din această perioadă de subliniat preocupările statisticianului Quetelet (1796- 1874) privind măsurarea cantitativă a corpului uman şi a activităţilor sale, fiind astfel un precursor al criminologiei de mai târziu şi al antropometriei.
Fondatorul criminalisticii este considerat a fi austriacul Hans Gross, judecător de instrucţie şi profesor de drept penal. În 1893 publică "Manualul judecătorului de instrucţie", în care a folosit pentru prima dată expresia "System der Kriminalistik", definindu-l ca "Ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal".
Sfârşitul sec.19 coincide cu apariţia unor specialişti care nu mai sunt medici legişti. Chiar şi personajului fictiv Sherlock Holmes din romanele lui Conan Doyle (1859- 1930) i s-ar putea conferi titlul de criminalist fiindcă ajunge la probă prin observarea şi interpretarea logică a urmelor (serologie, amprente digitale, identificarea armei, falsuri ).
Momentele importante care au marcat dezvoltarea generală a criminalisticii:
1) Antropometria ,procedeu inventat de Alphonse Bertillon (1853- 1914), se bazează pe faptul că fiecare fiinţă umană diferă de alta prin măsurile diverselor părţi ale corpului (cap, membre superioare şi inferioare). Proporţiile se păstrează constant toată viaţa, chiar în condiţiile creşterii (adolescenţă) şi descreşterii (bătrâneţe), şi deci sunt individuale. Bertillon a ajuns la concluzia că luându-se în consideraţie numai 11 măsurători şansa de a le regăsi la o altă persoană ar fi de 1 la 4.191.304. Multe ţări europene au adoptat acest sistem de identificare, inclusiv România. În 1888 Bertillon l-a perfecţionat, prin introducerea metodei "Portretului-vorbit", care combină -pe o singură fişă- caracteristicile capului, fotografiat din faţă şi din profil, cu măsurătorile corporale şi cu alte particularităţi (de exemplu, cicatrici şi tatuaje).
2) Dactiloscopia constă în identificarea persoanei după amprentele digitale, palmare şi plantare, a căror configuraţie este unică (nerepetabilă) şi stabilă toată viaţa, chiar şi după moarte. Paternitatea metodei a fost extrem de disputată :
- În 1884 în Anglia dr. Nehemiah Grew atrage atenţia asupra complexului de creste papilare şi de pori; aceleaşi observaţii le face în Italia în 1886 Marcelo Malpigni.
- Începând din 1858 William Herschel, oficial britanic în India, studiază timp de 10 de ani amprentele persoanelor cu care face afaceri ajungând la concluzia că desenele papilare diferă de la o persoană la alta şi nu se schimbă niciodată. Gândindu-se că ar putea servi la identificarea criminalilor în 1877 o comunică inspectorului general al închisorii din Bengal, dar acesta ignoră informaţia considerând-o delirantă.
- Concomitent, Henry Faulds, un scoţian care preda fiziologia la un spital din Tokio, este şi el interesat de amprentele digitale. După o amprentă imprimată cu funingine pe un perete alb demonstrează că cel arestat de poliţie nu este hoţul. În 1880 Faulds publică constatările sale în revista "Nature", la care Herschel într-o replică dură pretinde că el ar fi primul descoperitor. Nici unul nu obţine satisfacţie; dactiloscopia va fi introdusă în Anglia ca sistem oficial de identificare criminală doar în 1900, adoptându-se sistemul de clasificare elaborat de Edward Henry.
- Sir Francis Galton (1822-1911) publică în 1892 prima carte de dactiloscopie intitulată "Finger Prints", care conţine principiile esenţiale ale identificării după amprente şi o amplă statistică.
- Juan Vucetich (1858-1925) publică în 1894 în Argentina metoda sa proprie în cartea "Dactiloscopia Comparada".
- Edward Henry (1850-1931), inspector general al poliţiei din Nepal, propune o metodă simplă de clasificare, descrisă în cartea sa "Classification and Use of Finger Prints " (1901).
3. Balistica judiciară. Primele identificări ale criminalilor după proiectilul extras din corpul victimei, pe baza defectelor de imprimare identice cu cele de pe proiectilele trase cu arma suspectului, aparţin lui Henry Goddard
(1835), prof. Lacassagne (1889) şi Paul Jeserich (1898). În 1913 Balthazard publica primul articol important pe această temă, demostrând că fiecare piesă a armei lasă urme distincte pe tub şi proiectil, diferite după tipul armei.
4. Alte contribuţii . (Exemplificativ):
- Albert Osborn (1858-1946) : "Questioned Documents ", 1910 (Expertiza documentelor).
- Edmond Locard (1873-1966): "Traite de criminalistique", patru volume, 1931- 1936, şi "Les faux en ecriture", 1959.
- Harry Soderman şi John O'Connell: "Modern Criminal Investigation" (1935).
- Paul Kirk : "Crime Investigation ", (1953).
III. Epoca modernă
1) Metode instrumentale de înaltă performanţă: cromatografia, spectrofotometria, mass spectrometria, analiza prin activare neutronică, difracţia razelor X, microscopia electronică cu baleiaj, videospectral comparatorul etc, toate asistate de computer.
2) Identificarea genetică, prin determinarea codului genetic propriu fiecărei fiinţe,pe baza acidului dezoxiribonucleic (ADN), prezent în structura tuturor genelor corpului uman (sânge, ţesuturi, spermă, salivă, oase, păr, dinţi). Cu toate că ADN a fost descoperit în 1868, doar în 1985 Alec Jeffreys şi colaboratorii săi de la Leicester University, Anglia, au pus la punct metoda. Privită la început cu reticenţă, ca orice nouă descoperire, ea a fost adoptată în practica forensic internaţională ca procedeu de natură să revoluţioneze probaţiunea în materie de identificare. În prezent tehnicile de efectuare şi interpretare a testului DNA evoluează foarte rapid.
3) Utilizarea computerului (softuri criminalistice)
4) Imagini digitale (captare şi preluare electronică a imaginilor)
5) Evaluarea probabilistică a identităţii şi/sau a posibilităţii comiterii faptei de către suspect (abordare Bayesiană): I.W. Evett, C.G.G. Aitken(Anglia).
IV. Învățământul de criminalistică și centrele de formare a expeților criminaliști.
- H.Gross predă la Viena primul curs facultativ de criminalistică (1894)
- Reiss crează la Laussanne (Elveţia) Institutul de fotografie judiciară, care, sub conducerea prof. Bishoff, devine Institutul de poliţie ştiinţifică şi criminologie (în prezent director prof. P.Margot).
- Şcoala de la Graz (Austria) a prof. H. Gross (1913), apoi Heindl la Munchen şi Ed. Locard la Lyon.
- SUA: Universitatea Berkeley din California, George Washington University din Wasghinton DC, John Jay College of Criminal Justice din New York (cele mai celebre, fiind şi multe altele)
- Centre de formare de mare autoritate :
Anglia:Home Office Forensic Science Laboratories (Adelmerston) şi Metropolitan Forensic Science Laboratory (Londra)
Scoţia: Strathclyde University şi Strathclyde Police (Glasgow).
Germania: Bundeskriminalamt (Wiesbaden)
Franţa: Identite Judiciare (Paris) şi Institut de Recherche Criminelle (Rosny sous Bois)
SUA: Federal Bureau of. Investigation şi U.S. Secret Service (Wasghinton DC)
Polonia : Institutul de Expertize Judiciare din Cracovia.
V. ROMANIA (repere)
- 1892: Serviciul antropometric al Ministerului Justiţiei.
- 1883: Institutul de medicină legală înfiinţat de Mina Minovici, autorul cunoscutului "Tratat complet de medicină legală ( 1929-1930).
- 1931: Şcoala de poliţie ştiinţifică, serviciu anexă al Institutului de medicină legală.
- Nicolae Minovici publică "Şcoala antropologică Bertillon" (1900) "Manual tehnic de medicină legală" (1904), cap. IX fiind intitulat "Fotografia judiciară" şi cercetări în domeniul dactiloscopiei (scrisoarea adresată lui J.Vucetich în 1906)
- 1892-1914 :introducerea a dactiloscopiei de către Andrei Ionescu, şeful serviciului de antropometrie; apare lucrarea "Dactiloscopia şi portretul vorbit " de D. Călinescu.
- 1914: preluarea conducerii serviciului de identificare de către Valentin Sava, transformat în 1925 în Serviciul central. Cea mai cunoscută lucrare a sa este "Manualul de dactiloscopie " (1943).
- Ştefan Minovici: "Falsurile în documente şi fotografia în serviciul justiţiei " (1900), "Aparat general macro şi micro fotografie pentru identificarea grafică a falsului în înscrisuri " (1905).
- Constantin Zguriadescu - "Poliţia tehnică şi ancheta judiciară ştiinţifică " (1912 ed.II- a)
- Alte publicaţii în domeniul expertizei scrisului şi examinării documentelor: M.D. Moldovan (1910), Traian Ulic (1914), Mihail Kernbach (1928), Al. Dumitrescu (1928,1939), Henry Stahl (1926, 1933, 1934, 1940 etc), Aurel Boia (1943 şi 1944) s.a.
- Constantin Țurai: "Elemente de poliţie tehnică" (1937), "Elemente de criminalistică şi tehnică criminală" (1947), "Dermatoglifologia" (1971), "Amprentele papilare" (1979).
- M.Cireş, N.G. Bătrânu: "Tehnica poliţienească în descoperirea şi dovedirea infractorilor" (1940).
- 1943: Serviciul tehnico-ştiinţific şi laboratorul de criminalistică al Prefecturii Poliţiei Capitalei.
- 1946-1957: Corpul experţilor grafici.
- 1956: Institutul de criminalistică al Procuraturii Generale (desfiinţat).
- 1958: Laboratorul central de expertize criminalistice şi laboratoarele interjudeţene din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. În 1998 s-a transformat în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice al Ministerului Justiţiei (HG nr. 368/1998). În 2009 au fost înființate laboratoarele interjudețene din Brașov și Craiova, ultimul fiind pus în funcțiune în 2015.
- 1968: Institutul de Criminalistică al I.G.P. şi serviciile de criminalistică judeţene şi al municipiului Bucureşti.